MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Str. Cristian Popişteanu, nr.1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti
Serviciul de presă: tel: (+4) 021 307 2514; Fax: 307 2513
Bucureşti, 04-11-2015
Comunicat de presă
Declaratie a ministrului Sanatatii, Nicolae Banicioiu privind donatiile de medicamente si dispozitive medicale
 
“Vă mulţumesc tuturor celor care ne ajutaţi să trecem peste aceste momente grele.
 
Vreau să vă asigur pe toţi, pe membrii familiilor celor răniţi, pe toţi românii, că facem tot ce este posibil pentru ca aceşti pacienţi să fie trataţi în cel profesionist mod în spitalele unde sunt internaţi.
Vă asigur că există medicamente, pansamente şi tot ceea ce trebuie pentru ca pacienţii să fie trataţi, iar medicii şi asistentele fac eforturi uneori supraomeneşti în aceste zile, iar pentru acest lucru au toată preţuirea mea, pentru că sunt adevăraţi eroi, ca şi cei care au ajuns în primele clipe la locul accidentului!
 
Salut dorinţa voastră, a tuturor, de a ne sprijini, şi nu vom respinge niciun ajutor.
 
Trebuie însă să îi ajutăm pe semenii noştri fără a îngreuna activitatea medicilor şi a spitalelor.
 
Astfel, orice ajutor de la voi este binevenit, dar trebuie să fie gestionat astfel încât să ajungă cât mai repede şi să respecte normele de siguranţă şi controalele de calitate, spre binele semenilor noştri aflaţi în tratament.
 
Îi rog pe toţi cei care vor să doneze medicamente şi consumabile medicale să contacteze reprezentanţii companiei Unifarm, instituţie desemnată pentru achiziţia, distribuirea corectă şi inventarierea potrivit necesităţilor specifice fiecărui spital.
 
Astfel, vom verifica donaţiile voastre, termenele de valabilitate şi traseul produselor astfel încât să ajungă cât mai repede unde este nevoie de ele.
 
Toate donaţiile dumneavoastră vor fi făcute publice pe site-ul www.unifarm.ro.
 
Pentru orice fel de donaţie îl puteţi contacta pe colegii de la Unifarm la telefonul 0742.143.751
 
Pentru cei care vor să doneze orice fel de dispozitiv medical sau soluţii medicale pentru semenii noştri, chiar dacă nu se găsesc în Europa, îi puteţi contacta pe reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozivelor Medicale pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi pe numărul de telefon 021.316.1079/interior 395– dr. Adina Parvu, pentru ca acestea să obţină toate avizele necesare pentru a putea fi utilizate”